Recomandari

Acum am primit rezultatele la TOEFL. Am luat 116, 29 la reading, 30 listening, 29 speaking, 28 writing. Cu multumiri, Irina


Aceste cursuri m-au ajutat sa evoluez şi să îmi îmbunătăţesc nivelul de cunoaştere al limbii engleze.
 
Maria – Melania
 

 



Astăzi am primit rezultatele de la testul Toefl şi vreau să vă mulţumesc pentru ajutor, am obţinut 111 puncte, care sunt, cred eu, suficiente pentru ce am eu nevoie. Este oricum, din câte am inţeles, echivalentul teoretic la C1, aşa este? (...) Vă mulţumesc încă o dată.

Raluca

LCCI::Level 1

English for Business Level 1
 

Nivelul 1 al acestui examen corespunde nivelului A2 pe scara europeană. Astfel, în urma examenului se obţine un scor: Fail, Pass, Credit sau Distinction. Nivelul european aferent acestor scoruri este A2 (pre intermediate) pentru Pass şi B1 (intermediate) pentru Credit şi Distinction. Examenul are probă scrisă de 2 ore şi probă orală de 12 minute. Se poate susţine de trei ori pe an, în aprilie, iunie şi noiembrie de către persoane cu vârsta peste 14 ani. Proba scrisă presupune redactarea de scrisori, memo-uri şi alte tipuri de documente precum şi procesarea unui text dat. Proba orală este o discuţie pe o temă din domeniul economic.

Având în vedere că subiectele de examen sunt create de către LCCI iar lucrările candidaţilor sunt corectate în Anglia, înscrierile se fac cu câteva săptămâni înainte iar transmiterea diplomelor durează de asemenea câteva săptămâni.

 

Road Language Centre vă oferă cursuri de pregătire precum şi simulări complete ale examenului pentru a vă asigura obţinerea rezultatului dorit.

La terminarea unui curs de limba engleză pentru afaceri cu Road Language Centre, participanţii vor fi trecut prin etape succesive de exersare şi training cu următoarele rezultate:

- vor aborda cu mai multă încredere situaţiile profesionale care necesită comunicarea în limba engleză;

- vor avea mai multă fluenţă în relaţiile de afaceri faţă în faţă;

- vor aborda şi interacţiona cu clienţii mult mai profesionist;

- vor putea folosi documentaţie de limbă engleză mai bine;

- vor avea un set de materiale şi modele la dispoziţie permanent.

 

Informaţii despre următorul examen:

 

English for Business Level 1

 

Nivel: A2 pe scara europeană

 

Data susţinerii examenului: 12 aprilie

 

Înscrieri: până la 17 februarie

 

Înscrierea la examen se face prin achitarea taxei de examen şi completarea formularului de înscriere

 

Taxa examen: 390 lei

 

Cei înscrişi beneficiază de 1 simulare de examen în urma căreia primesc feedback detaliat.

 

Informaţii suplimentare şi înscrieri la 021.312.90.36/ 0721.287.790 sau inscrieri@edventure.ro

Autorizare Naționalã

Ministerul Educației și Ministerul Muncii

Prin Consiliul Național pentru Formarea Profesionalã a Adulților (CNFPA)

www.cnfpa.ro

 

Autorizare Internaționalã

The London Chamber of Commerce and Industry (LCCI - Camera de Comerț și Industrie Londra)

www.lccieb.com

www.lcciromania.ro

Parteneri

Pearson Longman

www.longman.com www.longman.ro

OKIAN

www.okian.ro

Contact

Road Language Centre

Piaţa Unirii, Splaiul Independenţei nr 1,

sector 5 Bucureşti

021 312 90 36
0721 287 790

office@easyenglish.ro

Yahoo Messenger: edventure20@yahoo.com

© Road Language Centre - 2008
realizat de Tecranet